„Europa s-a castrat în mod sângeros și fără anestezie prin renunțarea la cooperarea energetică cu țara noastră”, a declarat Medvedev, citat de agenţiile de presă din Rusia.
„Această cooperare este fie stricată, fie înghețată de ceva timp”, a adăugat Medvedev, care a fost președinte între 2008 și 2012. Acesta s-a poziționat ca unul dintre cei mai vocali adepți ai liniei dure din Rusia, relatează Reuters.
„Acum nu suntem nici măcar vecini, ci dușmani adevărați. Iar acum UE delirează cu privire la imprevizibilitatea totală a Rusiei, construind teorii nebunești ale conspirației, cheltuind sume astronomice pentru a-i menține securitatea”, a mai spus acesta, potrivit Tass.
Contractul pentru tranzitul gazelor ruseşti nu va fi reînnoit de Ucraina
Compania Naftogaz nu va reînnoi contractul pentru tranzitul gazelor ruseşti spre Europa pe teritoriul ucrainean, contract care va expira în 2024, a anunţat preşedintele Consiliul de…